duminică, 6 octombrie 2019

Cugetările scoase din context

Îmi place să citesc cugetări. Cuvinte de duh, scurte și la obiect. Un scriitor pe care l-am citit cândva le numea „ciozvârte de fulger”.

Avantajul cugetărilor este concizia. Dar aceasta poate fi și un dezavantaj. Firește, nimeni nu ar trebui să citească doar cugetările dintr-o carte, ci invers, să citească întâi cartea și apoi să scoată cugetări din ea. Pentru că atunci le va înțelege în context. Altfel ar fi ca un adolescent care cunoaște Moromeții doar din filmul cu Rebengiuc.

O cugetare poate să sune bine și să fie scoasă din context. Uite aici una: în Star Trek, doctorul Crusher îi spune lui Troi: „Avem nevoie de vise. Fără vise, nu putem supraviețui”. Fără context, pare să spună că omul are nevoie de vise, de idealuri în viață. Dar contextul real era o afecțiune a întregului echipaj, care îi împiedica să doarmă și să atingă starea REM (rapid eye movement), adică starea de vis, care odihnește organismul. Așa că ceea ce părea o afirmație filozofică despre sensul vieții se dovedește a fi doar o afirmație medicală. O suna ea bine, dar e scoasă din context.

Nimeni nu ar trebui să repete altora cugetări dacă nu le-a auzit el însuși la mâna întâi, în cartea, filmul sau de la omul ce le-a spus. Altfel, înloc de cugetător, rămâne un simplu colecționar, un copy-paster pe rețele sociale.

joi, 15 august 2019

Personaje din basmele românești... în Quebec

Stăteam eu, așa, într-o zi și ascultam fără chef la radio. Două știri banale, fără legătură una cu alta. Prima îl pomenea pe un oarecare domn Brisebois, iar în cealaltă, domnul Cassepierre spunea ceva despre starea națiunii. Și am trecut la altele.

Dar cele două nume îmi stăruiau în memorie. Zic, măi, de unde am mai auzit eu numele astea ? Nu sunt nume prea obișnuite în Quebec, dar ele există. Și mă gândesc ce e cu ele ? Ceva din melodia lor îmi părea cunoscut.

Când colo, îmi vine să le traduc în românește. Primul înseamnă Strâmbă lemne, iar celălalt, Sfarmă piatră! Ia uite domnule, unde se ascunseseră personajele notorii din basmele copilăriei: tocmai peste ocean. Ca să vezi, quebecoșii mai poartă încă astfel de nume hazlii.

marți, 30 iulie 2019

Preotul și mama sa

Deunăzi, mai în glumă, mai în serios, vorbeam cu părintele meu despre ce face un preot când se duce să își viziteze mama pe care nu a mai văzut-o de mult timp. Cine, cui sărută mâna ? Preotul, mamei, pentru că, nu-i așa, este mama lui, sau mama, preotului, pentru că este purtătoare de har ?

Am plimbat tema atât pe teren teologic, cât și pe cel al bunului simț. Și am ajuns amândoi la același răspuns: ambele. Este un gest spiritual frumos ca mama, în virtutea credinței, să sărute mâna fiului ei preot și este ceva scris în natura lumii ca preotul să îi sărute mâna mamei lui.

Prima are o dimensiune spirituală, iar cealaltă, o dimensiune umană. Mâinile mamei l-au purtat pe preot din pruncie, l-au mângâiat, l-au mustrat și l-au alintat. Mâinile preotului o binecuvintează pe mamă, îi citesc de sănătate, o veghează la bătrânețe și o vor pomeni la altar după moarte. Așa că cele două se completează armonios.