Secretul unui blog reușit

Nu te întreba de ce are lumea nevoie. Întreabă-te ce te face plin de viață. Apoi du-te și fă acel lucru. Pentru că asta are lumea nevoie: de oameni plini de viață.

Ăsta cred că este motto-ul unui jurnal sau al unui blog reușit. Să scrii ce vrea - scuze de expresie - „mușchiul tău”. Să faci ca popa Tanda. Să scrii pentru tine, nu pentru ceilalți. Dar pasiunea cu care scrii și trăiești ceea ce ai scris va face pe oameni să citească și poate chiar să urmeze sfaturile tale.

Dacă scrii ceea ce crezi că așteaptă cititorii, nu vei reuși să fii original. Sunt multe bloguri și vloguri pe internet, unde autorii scriu despre micile și marile fapte ale vieții lor. Dar o fac așa de interesant, încât atrag mulți cititori. Așa cum a scris Dick Proenneke despre animalele din Twin Lakes, despre vreme, despre el însuși și a devenit, prin jurnalul lui, o referință în domeniu.

Poate că omul zilelor noastre nu mai are chef să audă adevăruri profunde existențiale, dar care par să nu se adreseze lui, ci mici sfaturi concrete, despre viața lui cotidiană, mărunțișurile acelea a căror lectură face ziua mai simplu de trecut. Ca să folosesc un exemplu notoriu, ei preferă să citească sfaturi care se adresează lor ca și copaci, nu pădurii în ansamblu.

Turnul nebunilor

Citesc cu plăcere Turnul nebunilor de Irving Stone. Un roman biografic despre Sigmund Freud. Iar cu stilul scriitorului m-am mai întâlnit de mult, când am citit Agonie și extaz. Iată câteva citate pe care mi le-am notat:

• O ceartă pe care o eviți este un război câștigat.
• Soția trebuie să fie cel mai frumos ornament al căminului.
• Scepticii pot fi convinși doar în funcție de propria lor viteză de acceptare, care nu ține seama de aceea a prozeliților.
• Numai aspirațiile modeste se împlinesc rapid.
• Este ușor să dai sfaturi unui prieten, dar lucrurile se complică atunci când trebuie să iei hotărâri în ceea ce te privește.
• Adversarul care te combate cu cea mai mare înverşunare este cel mai convins de dreptatea ta.

Maşina care merge cu râs

Am trecut pe lângă acest minivan în drum spre firmă. Mi-a plăcut mesajul şi povestea din spatele lui. O maşină care merge cu râsul copiilor. Şi cu benzină.

Avez-vous des gogoshars ?

Mă duc cu Teodor la Marché 440 în Laval, ca să cumpărăm gogoşari. Ştiam că ardeii în general se numesc piments. Ardeii graşi se numesc piments verts, sau piments rouges, în funcţie de culoare. Ardei iuţi se numesc piments forts, şi aşa mai departe. Dar nu îmi mai aminteam cum li se spune gogoşarilor (piments tomates).

Mă opresc aşadar la standul unui fermier local şi îl întreb:

- Avez-vous de piments...ăă...

El, văzând cum mă chinuiam să îmi amintesc şi, înţelegând că nu era vorba de ardei graşi obişnuiţi, îmi zice:

- Aa, des gogoshars ?

În gândul meu: aşa, frate, gogoşari. Asta era. Omul meu primise atâtea comenzi de gogoşari de la românii din Laval, că le învăţase murăturile pe limba lor.
Şi m-am simţit ca la piaţa Obor, printre ţăranii noştri.