Săptămâna Patimilor şi o cugetare despre Pilat

A trecut Săptămâna Patimilor, cu deniile din fiecare zi. Obositoare, pentru că fiecare denie venea după o zi de lucru. Dar și mângâietoare.

Era liniște în biserică. Am putut cânta troparele în voie, după pofta inimii. Iată, mirele vine, Când slăviții ucenici, Doamne, femeia ceea ce căzuse. Joi seara, lectura de la amvon a celor douăsprezece Evenghelii a fost caldă, calmă și energizantă. Sper din toată inima ca și cei prezenți să fi trăit desfășurarea acestei Denii, care este nu altceva decât o cateheză a patimilor Domnului.

Prohodul, adică slujba înmormântării Domnului este a doua zi, vineri. Așa că părinții Bisericii s-au gândit ca joi să pună cap la cap toate acele texte evanghelice care vorbesc despre patimi. Cina cea de taină, cuvântarea de despărțire a lui Hristos care ocupă patru capitole superbe din Evanghelia după Ioan, vânzarea, prinderea și perindarea Lui de la Ana la Caiafa și la Pilat.

Mi se pare că Pilat era un om citit, deschis la minte. El Îl întreabă pe Iisus ce este adevărul, Îi spune că ar putea să Îl elibereze, dar că nu ar fi frumos să ia o decizie care să îi supere pe iudei. Îl arată pe Iisus mulțimilor cu vorbele Ecce homo, Iată omul. Dar nu s-a găsit nimeni care să fie de acord cu el. Influențați probabil de agitatorii locali, cum se întâmplă la unele manifestații, gloata l-a vrut pe Baraba.

Așa că Pilat nu a avut de ales. A ales voința mulțimii. Poate de aceea numele lui a fost păstrat în Crez. El a încercat cât îi permitea puterea politică să Îl elibereze pe Hristos. Nu știm dacă și credea în El. Dar sunt convins că Îl plăcea într-un fel și că nu Îi găsea o vină, cu atât mai mult una demnă de pedeapsa capitală.