vineri, 27 februarie 2009

Dracul de la ora cinci

Se zice că parintele Galeriu, pe când era tânăr preot, văzând biserica mai mult goală, a recurs la următoarea stratagemă: la una din liturghii, la momentul predicii, a luat o figură sobră şi foarte gânditoare şi le-a spus celor prezenţi:

- Fraţilor, aseară, când mă rugam, m-am pomenit, cu cine credeţi, cu necuratul, care mi-a zis că marţi, la ora 5 după-amiază, o să vină la noi la biserică. Bineînţeles că nu am mai închis un ochi toată noaptea. Cum să fie una ca asta, să vină diavolul în persoană în biserica noastră. Aşa ceva nu am mai pomenit...

Şi a lungit-o părintele aşa toată predica, arătându-şi în acelaşi timp teama şi nedumerirea. Oamenii, unii credeau şi îşi făceau cruci, alţii dădeau din cap cu neîncredere.

Povestea părea să rămână o simplă poveste de adormit copiii, dacă marţi, la ora cinci fără un sfert biserica nu ar fi fost plină ochi de oameni. Mai mult curioşi decât credincioşi, toţi erau sub efectul freneziei de a-l vedea pe dracu în carne şi oase (vorba vine...). Părintele ieşea, la intervale bine calculate, din altar, cu o figură îngândurată, privea ceasul din perete, apoi pe cel de la mână, apoi iar pe cel din perete... Şi intra în altar, oftând apăsat.

Când ceasul a arătat 5 fix, tensiunea era la paroxism, dar nimeni nu scotea un sunet. O femeie a leşinat, un copil a început să plângă, câteva babe se închinau în continuu.

Cinci şi cinci...

Cinci şi zece...

Pe la şi douăzeci, părintele a ieşit din altar şi le-a zis:

- Fraţilor, după cum vedeţi, dracul tot neserios a rămas. Nu numai că nu a fost punctual, dar se pare că nu mai vine deloc. Dar ştiţi ceva? Dacă tot aţi venit în număr aşa de mare să îl vedeţi pe necuratul, ce-ar fi să veniţi şi duminică să îl vedeţi pe Dumnezeu ? Şi vă asigur eu că El se ţine de promisiune. Ştiu asta pentru că mă întâlnesc cu El în fiecare duminică. Ce ziceţi ?

Unii au plecat bombănind cum că au fost păcăliţi. Alţii au ieşit ruşinaţi. Unii dintre ei s-au întors duminică, alţii nu. Cert este că toţi au învăţat, poate, o lecţie.

Şi asta mă duce cu gândul la nişte rânduri ale părintelui Ion Buga. Păcatul, relele, sunt interesante. Atrag. Sunt bine colorate. La fel ca lada cu lighioane din Fata babei şi fata moşneagului. Ambalajul face toţi banii. Chiar dacă produsul din interior e malefic şi nu hrăneşte sufletul, ba chiar îl otrăveşte.

Și totuși, am curajul și maturitatea să spun că sfințenia e mai interesantă decât păcatul.

joi, 26 februarie 2009

Anne Douglas și inuiții din nord

Am cunoscut-o azi, pe Anne Douglas, o bunicuță tare de treabă, căreia i-am instalat rețeaua și proaspătul computer HP.

Anne este antropolog și am vorbit puțin despre regiunile polare din nordul Canadei, unde a fost de câteva ori. Mi se pare fascinant și original să faci ce a făcut ea. Mi-a arătat poza unui copil inuit, cu un mare ghețar în fundal și mi-a promis că îmi trimite un link cu filmele unui localnic despre regiunile nordice și oamenii care trăiesc acolo.

Trebuie să recunosc, că un orășel bucolic cum e Battle Harbour (l-am găsit întâmplător pe internet) e frumos vara, dar iernile sunt lungi și friguroase pe acolo și inuiții au și ei dificultățile lor. Dar nu aș da o vacanță într-un astfel de oraș pe nici o croazieră la Santorini.